Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Moderator: dutustoica
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Problema este lamurita definitiv.
Iata ma jos intrebarile transmise de mine catre serviciul circulatie si raspunsurilor primite:
Buna ziua,
Va rog sa-mi spuneti daca cu permis categoria B se poate conduce o remorca cu sarcina maxim admisa mai mare de 750 kg, iar intreg ansamblul sa nu depaseasca 3500 kg si masa remorcii sa nu depaseasca masa autovehiculului tractor.
Va multumesc.
Valeriu Coff
"Domnului,
Coff Valeriu
valeriu.coff@remedia.ro
Urmare scrisorii dumneavoastră adresată instituţiei noastre şi înregistrată cu numărul de mai sus la data de 17.01.2011, vă comunicăm că răspunsul la solicitare este dat de prevederile art.30 alin(1), pct.3 din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
“Art. 30 - Permisul de conducere se eliberează pentru una sau mai multe dintre următoarele categorii şi subcategorii de vehicule:
b) CATEGORIA B:
3. ansamblul de vehicule a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă, a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte masa proprie a autovehiculului trăgător;”
Cu stimă,
DIRECTOR
Comisar-şef
DRAGOMIR ALINA"

Valic
0744 644 368
0744 644 368
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
SI raspunsul la a cea de-a doua intrebare:
Buna ziua,
Multumesc pentru raspuns, insa mai am o neclaritate, daca am un autovehicul cu o masa maxim total admisa de 3.500 kg pot atasa o remorca ? si daca da, care este masa maxim total admisa a remorcii astfel incat ansamblul sa poata fi condus cu categoria B?
Multumesc pt raspuns.
Cu toata stima.
Valeriu Coff
"Domnului,
Coff Valeriu
valeriu.coff@remedia.ro
Urmare scrisorii dumneavoastră adresată instituţiei noastre şi înregistrată cu numărul de mai sus la data de 21.01.2011, vă comunicăm că pentru categoria B, masa maximă autorizată nu depăşeşte 3500 kg. Prin urmare, puteţi ataşa o remorcă cu masa maximă autorizată mai mică sau egală cu 750 kg, conform art.30 lit.b), pct.2 din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
“Art. 30 - Permisul de conducere se eliberează pentru una sau mai multe dintre următoarele categorii şi subcategorii de vehicule:
b) CATEGORIA B:
2. ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;”

Deci acum sper ca toata lumea este lamurita definitiv.
Cele bune.
Cele bune.
Valic
0744 644 368
0744 644 368
-
- Posts: 176
- Joined: 18 Jan 2011, 17:27
- Location: Loloiasca
- Contact:
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Mai am o nelamurire
1.Deci tot ansamblu sa nu depaseasca 3500kg ? ( in varianta“Art. 30 - Permisul de conducere se eliberează pentru una sau mai multe dintre următoarele categorii şi subcategorii de vehicule:
b) CATEGORIA B:
3. ansamblul de vehicule a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg, format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă, a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte masa proprie a autovehiculului trăgător;”)
.........................................................................................................
2.Sau poti conduce o utilitara (microbuz,dubita ,auto de teren ex.HAMMER H2 ) (cu capacitatea maxima autorizata de 3500kg
de care poti agata o remorca cu greutatea maxima autorizata de 750kg
si in felul asta ajungi la 4250kg
.............................................................................................
( din ce stiu eu , punctul 2 scris de mine mai sus este legal in unele state din UE , va dau urmatorul ex valabil in unele state UE : autovehivolul tragator cu masa totala de ex. 3000kg,, poate tracta grautatea maxima LIMITATA DE CONSTRUCTOR, la, de ex : 3000kg ,,in aceasta varianta se ajunge la greutatea totala de 6000kg ,,totul cu categoria B (acum citiva ani a fost discutia ca Romania sa adere si cu legislatia auto la legile UE ,acolo legea asa suna la categoria B )
V-am derutat cumva ?

Comenzi montaj tabla tip tigla
tel contact.0726 037 708 sau 0732 422 211
tel contact.0726 037 708 sau 0732 422 211
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Raspunsurile sunt f clare, nu mai deruta lumea ...........ionpescarul wrote:Mai am o nelamurire

& Valic
Stiu ca sint clare Valic , dar am facut o gluma (am vrut sa va aduc aminte de ameteala creata la un momentdat, cind topicul devenise distractiv si cineva propunea chiar stergerea lui )
& Valic
Valic sti de ce are topicul asta atitea pagini ? (cind nici nu ar trebui sa existe ) LIMBA DE LEMN a celor care fac legi in tara asta. (aici romanul trebuie sa gindeasca profund sa inteleaga o lege ) de parca o lege e cu atit mai buna ? cu cit o intelegi mai greu . La noi o lege redactata simplu pe intelesul tuturor, nu e buna , inseamna ca nu a fost gindita.(parca am face rebus ) (lucrurile simple trebuie sa fie complicate ) (probabil sa scoata in evidenta, cit de destepti sint astia de fac legi si cit de prosti sintem noi astia care trebuie sa le executam)

Tind sa cred ca ai dreptate, legile sunt ca sa fie interpretate si dadatoare de SPAGA, insa, bine ca s-a lamurit.ionpescarul wrote:& Valic
Stiu ca sint clare Valic , dar am facut o gluma (am vrut sa va aduc aminte de ameteala creata la un momentdat, cind topicul devenise distractiv si cineva propunea chiar stergerea lui )
& Valic
Valic sti de ce are topicul asta atitea pagini ? (cind nici nu ar trebui sa existe ) LIMBA DE LEMN a celor care fac legi in tara asta. (aici romanul trebuie sa gindeasca profund sa inteleaga o lege ) de parca o lege e cu atit mai buna ? cu cit o intelegi mai greu . La noi o lege redactata simplu pe intelesul tuturor, nu e buna , inseamna ca nu a fost gindita.(parca am face rebus ) (lucrurile simple trebuie sa fie complicate ) (probabil sa scoata in evidenta, cit de destepti sint astia de fac legi si cit de prosti sintem noi astia care trebuie sa le executam)
Cele bune.
Valic
0744 644 368
0744 644 368
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Art. 96. Permisul de conducere este valabil pentru una sau mai multe dintre urmatoarele categorii de autovehicule:
CATEGORIA A
- autovehiculul cu doua roti (motocicleta) cu sau fara atas avand capacitatea cilindrica a motorului peste 50 cmc sau viteza prin constructie mai mare de 50 km/h, si autovehiculul cu trei roti (triciclu) avand capacitatea cilindrica a motorului mai mare de 50 cmc sau viteza prin constructie mai mare de 50 km/h, precum si masa totala maxima autorizata mai mica de 400 kg;
CATEGORIA B
- autovehiculul a carui masa totala maxima autorizata nu depaseste 3.500 kg si al carui numar de locuri pe scaune, in afara locului conducatorului, nu este mai mare de 8;
- ansamblul de vehicule format dintr-un autovehicul din categoria B si remorca, in cazul in care masa totala maxima autorizata a ansamblului nu depaseste 3.500 kg, iar masa totala maxima autorizata a remorcii nu depaseste masa proprie a autovehiculului tragator;
- triciclurile sau cvadriciclurile avand masa proprie peste 550 kg;
CATEGORIA B+E
- ansamblul de vehicule constand dintr-un vehicul tragator din categoria B si o remorca, daca ansamblul respectiv nu se incadreaza in categoria B;
CATEGORIA C
- autovehicule, altele decat cele din categoria D, a caror masa totala maxima autorizata este mai mare de 3.500 kg;
CATEGORIA C+E
- ansamblul de vehicule constand dintr-un vehicul tragator din categoria C si o remorca, a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg;
CATEGORIA D
- autovehiculele destinate transportului de persoane avand mai mult de 8 locuri pe scaune, in afara locului conducatorului;
CATEGORIA D+E
- ansamblul de vehicule constand dintr-un vehicul tragator din categoria D si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg. Remorca nu trebuie sa fie destinata transportului de persoane.
CATEGORIA Tr
- tractoare si masini autopropulsate pentru lucrari;
CATEGORIA Tb
- troleibuze;
CATEGORIA Tv
- tramvaie.

Last edited by johnnie on 03 Mar 2011, 21:27, edited 1 time in total.
Liberatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
pe intelesul tuturor:
pentru rulote sau remorci care impreuna cu vehiculul tragator depasesc 3500 kg, va trebuie B+E.
categoria C este pentru autovehicule cu MTMA mai mare de 3500kg (altele decat categoria D, adica cele destinate transprtului de persoane). daca trag o remorca peste 750 kg, e nevoie de C+E.
la fel si la categoria D, daca tracteaza o remorca cu MTMA mare de 750 kg, e nevoie de D+E.
se mai fac niste diferentieri, dar nu au legatura cu remorcile:
C1 - autovehicule transport marfa cu MTMA pana in 7500kg
C - autovehicule transport marfa cu MTMA egala cu sau mai mare de 7500kg
D 1 - autovehicule transport persoane cu o capacitate de 17locuri + sofer
D - - autovehicule transport persoane cu o capacitate mai mare decat 17locuri + sofer
sa va lamuresc si cu pragul de 750 kg:
pana in 750kg este considerata remorca usoara si se poate inmatricula fara sistem de franare propriu.
peste 750 kg, orice remorca trebuie sa aiba sistem propriu de franare.

Ce bine ca am permis pt B,C+E ,iar celor care nu au .....un sfat ..mai bine ....ca sa fiti siguri ...B,C+E 

Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
johnnie wrote:pe intelesul tuturor:
pentru rulote sau remorci care impreuna cu vehiculul tragator depasesc 3500 kg, va trebuie B+E. FALS, CITESTE MAI SUS
categoria C este pentru autovehicule cu MTMA mai mare de 3500kg (altele decat categoria D, adica cele destinate transprtului de persoane). daca trag o remorca peste 750 kg, e nevoie de C+E.
la fel si la categoria D, daca tracteaza o remorca cu MTMA mare de 750 kg, e nevoie de D+E.
se mai fac niste diferentieri, dar nu au legatura cu remorcile:
C1 - autovehicule transport marfa cu MTMA pana in 7500kg
C - autovehicule transport marfa cu MTMA egala cu sau mai mare de 7500kg
D 1 - autovehicule transport persoane cu o capacitate de 17locuri + sofer
D - - autovehicule transport persoane cu o capacitate mai mare decat 17locuri + sofer
sa va lamuresc si cu pragul de 750 kg:
pana in 750kg este considerata remorca usoara si se poate inmatricula fara sistem de franare propriu.
peste 750 kg, orice remorca trebuie sa aiba sistem propriu de franare.
Valic
0744 644 368
0744 644 368
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Vad ca iar o luam de la capat !
Un autovehicol cu mma de 3500 Kg care trage o remorca cu mma de 750 Kg , in total 4250 kg mma adunate, se conduce doar cu B-ul !
Orice vehicol de o anumita clasa, cere permisul corespunzator clasei sale, fara E , daca remorca nu depaseste 750 Kg.
Daca remorca depaseste 750 kg, suma maselor nu trebuie sa depaseasca categoria vehicolului, cu conditia ca vehicolul sa fie mai greu decat remorca. Daca se depaseste insumat, dar repet,remorca are peste 750 kg e necesar E.
Acum e clar ?

- Mihai Vinturache
- Moderator
- Posts: 2000
- Joined: 22 Oct 2009, 14:36
- Location: Bucuresti
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Fratilor, o luati de la inceput ???
Nicio inteligenta artificiala nu poate concura cu prostia naturala!
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Parca numai cu asta am luat-o de la capat !
Am facut o ultima incercare !
Gata, nu mai scriu !

Am facut o ultima incercare !
Gata, nu mai scriu !

-
- Posts: 121
- Joined: 26 Mar 2010, 16:02
- Location: Bucuresti Berceni
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Subiectul asta este inepuizabil,va rog sa ma credeti. Cred ca sa spus tot ce era de spus si cred ca ar trebui inchis topicul.........sau nu stiu.
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
Pai daca oamenii nu merg la pescuit ........ ce sa faca ..........Mihai Vinturache wrote:Fratilor, o luati de la inceput ???

Valic
0744 644 368
0744 644 368
Re: Permisul de conducere si compatibilitatea cu rulota
nu e fals deloc: