Apropo de denumiri: suncă, slănină, jambon.
Din capitolul „aventurile unui ardelen la Bucuresti” – o mini poveste:
Anul 1975, subsemnatul student in Bucuresti, caminul „6 Martie” langa Opera.
Sambata seara. Servit cina la cantină.
Ora 22, „inscris” la un „pokeraş studentesc”; 5 competitori, bere si lupta apriga.
Ora 04 dimineata. Dupa „consistenta” cina de cantina + dracii de rigoare + berea consumata, ne-a apucat un chiorăit de mate cum rar s-a mai pomenit; inclusiv pe subsemnatul, care ca un facut, tocmai atunci aveam epuizată „rezerva de supravietuire” (regula de fier / 5 ani de stat la camin).
Partida este intrerupta si se discuta cu disperare procurarea a oareşce comestibil. Se face inventarul, se gasesc cateva felii de paine uscata, un borcan de mustar + nimic altceva
Vazand disperarea colectiva, unul din participanti (oltean get-beget) zice: am eu niste şuncă in camera, dar tre. sa merg dupa ea.
Impartim repede feliile de paine, subsemnatul pregatesc „brişca” si cuget in sinea mea: 2 felii de paine + 1-2 felii de şuncă cu mustar = o gustare mai mult decat acceptabila.
Dupa aprox. 15 minute de asteptare si salivare incordata, apare si „salvatorul” cu şunca.
Cand desface hartia, surpriza
o slănină groasa, semicruda, afumata ca dracu, vorba unui clasic in viata „de dat la săpun”
Frustrat, revoltat si "nervos nevoie mare", ma iau de „creştin”: pai bine frate, vezi ca murim de foame, ne promiti suncă si vii cu porcaria asta de slană
Toata lumea inlemneste in jurul mesei si se lasa o tacere grea, dupa care toti sar in sus, ca ce am cu omul, ca el a adus şuncă asa cum a promis. Eu, ma lansesz intr-o tirada apriga: care şuncă măi, voi nu vedeti ca asta’i o slanină nenorocita
Se supune la vot si rezulta (cu majoritate zdrobitoare) ca’s plecat cu pluta si habar nu am ce-i aia şunca
Epilog:
Dupa 2 zile de „exit poll” prin camin, am aflat ca şunca’i şuncă, iar ce vroiam eu se chiamă jambon
